Demis Roussos, în concert aniversar

27 noiembrie 2010 13:51   Actualitate
Ultima actualizare:

Se pare că îi place publicul român. Demis Roussos revine în ţara noastră şi va susţine un concert în aceeaşi zi ca şi anul trecut – 4 decembrie.

Spectacolul este unul aniversar, artistul celebrând 40 de ani de carieră. Cu această ocazie, îşi prezintă şi noul album, în care se regăsesc influenţe rock, blues, combinate cu soul şi disco. Artistul nu exclude însă din playlistul concertului de la Bucureşti şi piese dedicate Sărbătorilor de iarnă, astfel că piese precum  „White Christmas" sau „Silent night" vor putea transforma seara într-una magică. Cel mai ieftin bilet costă 50 de lei, iar cel mai scump 300 de lei. Se pot achiziţiona de la Sala Palatului, magazinele Diverta, Muzica şi pe site-urile de bilete.

Doru Octavian Dumitru vă dă «spumă de râs»

Doru Octavian Dumitru vine cu un spectacol la fel de spumos ca şi numele pe care îl are, „Spumă de râs". E un show în premieră care vă ajută să vă "bărbieriţi" necazurile de zi cu zi. Are loc duminică, 5 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti. Biletele costă 30, 50 sau 70 de lei şi se găsesc în reţeaua Eventim.

«Babilonia Party» în Regie

Cosmina Păsărin va încălzi din nou atmosfera din Regie. Sâmbătă, 4 decembrie, în Blue Night Club din Bucureşti are loc petrecerea "Babilonia Party", cu MC Cosmina Păsărin.

Fasole şi ţuică fiartă,gratis, de 1 Decembrie

Aşa cum v-a obişnuit în ultimii nouă ani, primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, va oferi bucureştenilor 13.000 de porţii de fasole cu costiţă afumată şi 725 litri de ţuică fiartă, cu ocazia zilei de 1 Decembrie.

Miercuri, de la ora 12.00, vor avea loc manifestări militare specifice, iar de la ora 13.30, la sediul primăriei se va împărţi tradiţionalul meniu ostăşesc. Aceeaşi masă se va servi de la ora 11.00 în 13 corturi amplasate în principalele parcuri şi intersecţii din sector.

Mai multe