Denisa Nechifor, despre rochia de mireasă: «Voi purta una de prinţesă la cununie şi alta seara»
Weekend-ul trecut, Denisa Nechifor a fost prezentă la un târg de nunţi, iar rochiile de mireasă au pus-o pe gânduri pe blondă.
Fosta iubită a lui Cristea nu are în plan să se căsătorească prea curând, însă atunci când va veni momentul să-şi pună pirostriile ştie deja ce va îmbrăca. Denisa Nechifor îşi doreşte ca în ziua nunţii ei să arate ca o prinţesă, iar rochiile să fie pe măsură.
"M-am uitat la rochii, am aruncat aşa o privire. Sunt câteva care îmi plac, deşi nu mă mărit. Dar da, am văzut câteva modele chiar drăguţe. Încă de acum mulţi ani, în mintea mea mi-am făurit aşa o siluetă.
Aş purta două rochii: una de prinţesă - ziua, la cununia civilă, la biserică - şi seara - o şi ştiu deja - o rochie pe corp formată dintr-un fel de petale, care lasă un pic să se vadă pielea. Credeţi-mă, dacă o vedeţi, vă îndrăgostiţi de ea", a spus Denisa Nechifor în emisiunea "Draga mea prietenă" de la Kanal D.