Dennis Tito, miliardarul care a cucerit Cosmosul

25 august 2012 15:07   Actualitate
Ultima actualizare:

Magnatul Dennis Tito a avut un singur vis întreaga viaţă, să ajungă în Cosmos. Nu a reuşit să ajungă cosmonaut, dar a strâns bani, ca om de afaceri, şi a devenit primul turist spaţial din istorie.

Americanul Dennis Tito (72 de ani) este primul civil care a făcut o călătorie pe orbită. La 28 aprilie 2001, el a devenit primul turist spaţial, plătind un bilet de 20 de milioane de dolari pentru a ajunge în Cosmos.

Tito şi-a descoperit pasiunea pentru univers pe vremea când avea numai 17 ani, când a fost lansat primul satelit artificial al Pământului, Sputnik, în 1957. Abia în 1999 a început să lupte pentru a-şi împlini visul din adolescenţă, luând legătura cu societatea ruso-americană MirCorps, care îşi propusese să facă din staţia spaţială Mir un centru de vacanţă. Însă numai ruşii şi-au dat acordul pentru ca Tito să plece în spaţiu.

6 mai 2001- Fericitw după ce şi-a împlinit visul,  la revenirea pe Terra

Americanii l-au considerat nepregătit din punct de vedere fizic şi au avertizat că tentativa s-ar fi putut dovedi periculoasă însuşi pentru omul de afaceri. După mai multe controverse, magnatul a primit acceptul pentru a călători în spaţiu.

În vederea îmbarcării la bordul unei rachete Soyuz TM-32, el a trebuit să se antreneze din greu împreună cu profesioniştii la un centru din apropiere de Moscova.

Zborul până la Staţia spaţială internaţională a durat 7 zile, 22 de ore şi 4 minute. Dennis Tito a devenit primul turist spaţial la 40 de ani după ce Yuri Gagarin devenise primul om care a zburat pe orbită.

"Nu e chiar ca o vacanţă, pentru mine, dar mi-am împlinit un vis", a declarat Tito într-una din pauzele de la antrenamentele foarte dure. După ce s-a întors din spaţiu, el a aflat că afacerile nu îi mai mergeau bine şi soţia l-a părăsit.

A făcut bani ca om de afaceri

Născut la 8 august 1940 în Queens, New York, Dennis Tito este un om de afaceri californian de origine italiană. A absolvit Forest Hills High School din New York şi a obţinut o licenţă în astronautică şi aeronautică.

28 aprilie 2001- Bucurie la plecarea în spaţiu

A lucrat ca cercetător la NASA, dar nu s-a calificat pentru a deveni astronaut. A lucrat la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, timp de 5 ani, şi a proiectat traiectoriile pentru trei misiuni istorice pe planeta Marte în anii 1960.

Însă a făcut avere abia după ce a devenit om de afaceri, fondând , în 1972, compania Wilshire Associates în Santa Monica, California.

Fişă de milionar

Născut: la 8 august 1940 în Queens, New York

Succesul în afaceri: asistenţă şi consultanţă financiară

Firma pe care o deţine: Wilshire Associates

Avere: 200 milioane dolari (2009)

Mai multe