Descoperire surprinzătoare într-o grădină din Suedia
După ce a fost distrus, dispozitivul, datând din anii 1910 sau 1920, s-a dovedit a fi o grenadă de artilerie de 15 centimetri care nu conţinea niciun material explozibil, a precizat televiziunea publică SVT, citând un membru al echipei de genişti.
Dispozitivul era îngropat în grădina respectivă "de multă vreme" şi era acoperit de iarbă, a declarat pentru agenţia franceză de presă o purtătoare de cuvânt a poliţiei din oraşul Ystad, Ewa Westford.
Localnicul care l-a descoperit, suspectând că obiectul ar putea fi periculos, "s-a dat înapoi şi a sunat la poliţie", care la rândul său a apelat la serviciile armatei, a explicat purtătoarea de cuvânt.
Operaţiunea de deminare a provocat evacuarea, vreme de mai multe ore, a riveranilor şi altor persoane şi întreruperea circulaţiei pe un drum naţional, scrie Agerpres.