Designerul Maria Simion a dat zece milioane pe o gentuţă cât pumnul
Gentuţa în formă de inimioară a designerului a fost pata de culoare a serii. Nu-i încăpeau în ea decât rujul, cheile de la maşină şi ţigările, dar a costat-o nu mai puţin de 1.000 de lei. „Pentru că e Valentine's Day, mi-am luat această gentuţă sugestivă", ne-a spus Maria Simion, alias Wonder Lolita.
Un alt element al vestimentaţiei sale, fusta albă, a fost „în ton" cu evenimentul la care a participat - un târg pentru mirese. „Este făcută de mine. A trebuit să mă încadrez în peisaj".
Ghetuţele cu platforme înalte de 20 cm le cumpărase chiar în ziua respectivă şi, pentru că i-au plăcut atât de mult, le-a şi luat la purtare. „Mă simt perfect în ele, nu am nicio problemă, şi trebuie să spun că toată seara am alergat după fiică-mea. Îmi luasem o altă pereche de încălţări în maşină, de rezervă, dar nu a fost nevoie să mă schimb. Cele mai înalte tocuri pe care le-am avut erau de 16 cm", a mai spus Maria Simion.