Despre Olanda, cu durere

Vă spun de  la început, că ceea ce scriu este comis miercuri noaptea, imediat după meciul Olanda-Uruguay, 3-2.

La ora când citiţi, ştiţi probabil, totul, finalistele, nu ca mine acum . Când am văzut primul gol olandez, am zis că vor mai fi trei. Ca la nemţi, cifra favorită 4. Dar, la 3-2, prea târziu venit, mă bucuram dacă se ajungea în prelungiri şi ar fi câștigat sud-americanii. Vrabia Mihai Viteazu!, cum se zice...Olandezii au fost mai nemţi decât nemţii, de o rigoare de-a dreptul ariană.

Curios aş fi să văd o confruntare între cele două ţări. Nici la 3-2 nu am crezut că vor pierde portocaliii, "nomina odiosa" politică, pentru noi.

Am ţinut, recunosc, cu cei slabi deşi nu era nicio soluţie sau speranţă. Ghana în sfeturi, Uruguay în semifinale, ce e asta ? Surprize spectaculoase, pleziruri pentru degustători, dar noi, românii, unde suntem, dacă trăim cu bucuria unei resurecţii a celor "mici" din fotbal.

Mă întrebam ca August Prostu. Olanda şi-a luat partea, tainul de mare echipă, organizată, repet, riguroasă, sistematică. De marţi e o putere mondială. Atomică. Temută. Asta însemnă că toţi impresarii se vor înghesui spre batavi, să ia jucători; vremea Braziliei pare a apune, deşi rezervele acestui fotbal sunt inepuizabile. Tactica i-a omorât pe brazilieni, "europenismul" pragmatic şi nespecataculos ca joc. La noi, în avangarda recentă a înnoirilor din import, au fost, şi văd că mai sunt, CFR şi Vaslui. Dar, mă îndoiesc că vom vedea aici vreun picior de olandez.

Ei sunt pentru Occident, pentru fotbalul Mare, nu pentru "Orientul Îndepărtat" care e România în fotbal. M-aş bucura ca în timp, Răzvan Lucescu să mă contrazică. Ar fi poate şi rândul nostru, măcar în fotbalul care trebuie luat în seamă, precum cel ghanez, din SUA, din Paraguay..., şi observaţi că nu am menţionat premianţii; suntem prea departe de ei. Suntem un punct tricolor, dacă pot forţa imaginea, la un orizont incert.