Deţinut mort la penitenciarul Gherla!

25 septembrie 2009 7:39   Actualitate
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 20 de ani, deţinut la Penitenciarul Gherla, a murit, în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor Cluj. Acesta se simţise rău în incinta închisorii.

"Persoana decedată, în vârstă de 20 de ani, executa o pedeapsă privativă de libertate în regim semideschis, în cadrul Secţiei Exterioare Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, având o condamnare de 5 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În data de 24 septembrie, în jurul orei 23,20, persoana privată de libertate a solicitat să fie prezentată la cabinetul medical, acuzând amorţeli la membrul inferior şi superior drept, precum şi dureri în zona spatelui. După administrarea unei fiole de gluconat de calciu şi a unei tablete de piafen, persoana privată de libertate s-a deplasat în camera de deţinere, iar în jurul orei 23,45, agentul supraveghetor a fost anunţat de către colegii de cameră a persoanei condamnate că aceasta se află în stare de inconştienţă", a arătat Dan Donciu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla.

Acesta a mai spus că tânărului i-au fost aplicate manevre de resuscitare şi, în acelaşi timp, a fost anunţat Serviciul de Urgenţe, iar la ora 00,05, bărbatul a fost transportat cu ambulanţa la UPU Cluj.

În cauză a fost deschisă o anchetă care să stabilească împrejurările şi cauzele care au dus la decesul deţinutului.

Mai multe