Devoratoarea de fotbalişti

6 ianuarie 2013 17:48   Actualitate
Ultima actualizare:

Are 19 ani şi un palmares impresionant când vine vorba de cuceririle făcute în rândul bărbaţilor. Mădălina Pamfile şi-a început ascensiunea ca iubită a lui Radu Mazăre, însă ulterior prin patul ei au trecut numai sportivi. Fotbalişti, mai precis. După aventurile cu steliştii Gabi Matei şi Stefan Nikolici, acum Mădălina se iubeşte cu Alexandru Maxim.

Cine se gândea că Mădălina Pamfile a început anul singură, s-a înşelat amarnic. Fostul iepuraş „Playboy" o duce foarte bine din punct de vedere sentimental. Şi asta pentru că de aproape două luni este combinată cu unul dintre cei mai buni fotbalişti din campionatul intern, Alexandru Maxim. În prezent la Pandurii Târgu Jiu, mijlocaşul de 22 de ani este dorit de Gigi Becali la Steaua, dar are şi alte oferte din campionatul Spaniei.

Povestea dintre ei a început în luna noiembrie, lucrurile consumându-se rapid. Internaţionalul român a fost fermecat de sex-appealul fostei angajate de la "Un show păcătos", iar fata - ameţită imediat de micile atenţii oferite de jucător. Aşa a trecut foarte uşor şi peste regula pe care susţinea că şi-a impus-o, aceea de a nu mai avea nicun fel de relaţie cu fotbaliştii.

"Planurile mele de viitor sunt altele, nu să apar în ziare. Când văd că sunt în ziar, mi se pare urât... Nu am nici o treabă, nici cu Gabi Matei, nici cu Nikolici. Nu mai vreau fotbalişti, este o diferenţă mare de mentalitate",  spunea în octombrie Pamfile, povestind că în acea perioadă ieşea cu un băiat obişnuit, care nu avea nicio legătură cu showbizul.

Până la Alexandru Maxim, Mădălina a avut parte de două poveşti amoroase destul de agitate. S-a iubit mai bine de şase luni cu Gabi Matei, fundaşul dreapta al Stelei, mai activ în apartamentul brunetei, decât pe teren, fiind mai mereu accidentat. După ce s-au certat în direct la toate televiziunile şi ea a povestit că el a tăiat-o cu cuţitul pe mâini, într-o criză de gelozie, s-au despărţit.

N-a durat mult până când Mădălina a ajuns în braţele altui fotbalist. Culmea, coleg cu Gabi Matei, la Steaua. Stefan Nikolici a vrăjit-o pe fată, a ajuns în patul ei, apoi cei doi nu s-au mai văzut.

Alexandru Maxim, 22 de ani - Mijlocaşul Pandurilor a cunoscut-o pe Pamfile la o petrecere. Atras de fizicul ei, Alex a „tatonat" terenul, până când a marcat decisiv. Sunt împreună din noiembrie şi pare că lucrurile merg bine, având în vedere că cei doi au şi petrecut Revelionul împreună.

Gabi Matei, 22 de ani - A cunoscut-o pe Mădălina prin intermediul lui Mihai Costea şi al Danielei Crudu. Relaţia lor a fost extrem de tumultuoasă, presărată cu certuri în stradă, dar şi la televizor, cu tentative de sinucidere din partea Mădălinei şi cu implicarea lui Gigi Becali, care a încercat să-i despartă în nenumărate rânduri.

Stefan Nikolici, 22 de ani - Muntenegreanul din lotul Stelei pusese ochii pe Pamfile de când era combinată cu Matei. N-a trecut la atac decât în momentul în care fata a fost singură. S-au văzut de câteva ori, au avut parte de câteva nopţi fierbinţi, apoi s-au despărţit.

Mai multe