Diaconescu a refuzat să dea declaraţii la DNA în legătură cu ultimele acuzaţii de şantaj

16 iulie 2010 10:54   Actualitate
Ultima actualizare:

Diaconescu a părăsit sediul DNA, după aproximativ o oră, el spunând că aşteaptă ca procurorii DNA să-i prezinte concret acea infracţiune de şantaj de care îl acuză, informează Mediafax.

Până când procurorii nu vor răspunde acestei solicitări a lui, nu va da nicio declaraţie, a adăugat Diaconescu.

Patronul OTV a fost chemat, vineri, la DNA, pentru a da o declaraţie în legătură cu ultima acuzaţie de şantaj şi ameninţare, după ce i s-ar fi cerut o sută de mii de euro omului de afaceri Paul Petru Ţârdea, faptă în care ar fi implicat şi fostul director al publicaţiei Atac la persoană Mihai Ghezea.

Această nouă acuzaţie i-a fost adusă la cunoţtinţă lui Diaconescu, în urmă cu o zi.

Şantaj de 100.000 de euro

Avocatul Daniel Fenechiu, reprezentantul lui Dan Diaconescu, a declarat reporterilor, joi, că, în aprilie 2005, Mihai Ghezea, care era şi colaborator la OTV, l-ar fi şantajat şi ameninţat pe omul de afaceri Paul Petru Ţârdea, cerându-i o sută de mii de euro, din care ar fi primit 4.500 de euro.

Avocatul a adăugat la Ţârdea avea o emisiune, Eurtombola, la Prima Tv, produsă de SC Sorom-Tur SRL.

Joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a prezentat şi fostul director al publicaţiei Atac la persoană Mihai Ghezea, pus sub învinuire în dosarul OTV.

Miercuri, anchetatorii DNA au făcut o percheziţie la sediul OTV din cartierul Militari, unde au ridicat toate contractele acestei societăţi încheiate în 2005.

Procurorii anticorupţie l-au audiat, miercuri, şi pe omul de afaceri Petru Paul Ţârdea, care în 2005 l-a denunţat, la DNA, pe Dan Diaconescu în legătură cu fapte similare celor pentru care s-a început urmărirea penală faţă de cei doi realizatori TV în cazul primarului comunei Zărand, Ion Moţ, respectiv şantaj.

În 2007, DNA şi-a declinat competenţa către Parchetul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, unde cazul a fost închis.

Recent, procurorul Gheorghe Bocşan de la DNA a solicitat Parchetului Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti acel dosar în vederea reanalizării lui, iar, în urma procedurilor interne, cazul a parvenit Secţiei I a Direcţiei, condusă de Lucian Papici.

Mai multe