Diaconescule, îţi cade vila în apă?
Patronul OTV-ului deţine, de aproximativ doi ani, parterul şi primul etaj al unei vile într-o zonă rezidenţială a Constanţei, numită „Rotterdam".
Apartamentele s-au vândut cu 1.700 de euro metrul pătrat, iar jurnalistul a fost printre primii care au achitat suma de 250.000 de euro. Vila familiei Diaconescu este spaţioasă, iar priveliştea este fantastică.
Terenul pe care a fost construită casa nu este însă deloc sigur. Potrivit specialiştilor, cartierul a fost ridicat pe o fâşie de pământ „adunat", în sensul că, în acea zonă, s-a strâns molozul rămas de la vechile construcţii ale lui Ceauşescu.
Din această cauză, faleza, aflată la cîţiva metri de casă, e în pericol de suprare, iar chiar în faţa casei lui Diaconescu, asfaltul a început să se lase. Cele mai afectate străzi sunt Rotterdam şi Trapani.
Pe una dintre ele locuieşte şi Dan Diaconescu. Terenul, pe care au fost ridicate mai multe construcţii de lux, nu mai face parte din faleză ci aparţine municipalităţii, fiind concesionat în anul 2000.
Citeşte şi:
Diaconescu, avere de zeci de milioane de euro! Are colecţie de case şi maşini!
Dan Diaconescu: «Încă 2-3 arestări ca să nu mai cheltui bani cu turul doi la preşedinţie»
Dan Diaconescu: «Am înţeles că DNA ar fi căutat la mine acasă o casetă cu Elena Udrea»
Diaconescu a refuzat să dea declaraţii la DNA în legătură cu ultimele acuzaţii de şantaj
"Când voi deveni preşedinte, îl pun pe Badea ministru" - VIDEODiaconescu:
«Câştig 100.000 de euro pe lună»
Avere uriaşă
Şeful de la OTV n-a pierdut degeaba nopţile în direct cu telespectatorii, reuşind să strângă o avere impresionantă, de peste 33 de milioane de euro. Dan Diaconescu deţine proprietăţi, iaht şi maşini de lux.
Vilă în Primăverii, Bucureşti
Vilă pe malul mării, în Constanţa
Vilă la Sinaia
Iaht
Bloc în cartierul Băneasa
2 maşini Rolls
Royce şi un Bentley
Televiziunea OTV