Diana Dumitrescu, «obligată» să se mai vadă cu fostul iubit
22 mai 2014 18:39
Actualitate
Ultima actualizare:
Încurcate sunt drumurile iubirii. Chiar dacă s-a despărţit de curând de iubitul ei, actorul Dan Rădulescu (28 de ani), Diana Dumitrescu va continua să dea nas în nas cu acesta.
Şi nu pentru că îşi dorește neapărat acest lucru, ci pentru că e „forţată" de împrejurări. Pentru că Diana Dumitrescu (30 de ani) şi fostul iubit sunt colegi pe scenă la Teatrul Godot Cafe, unde joacă împreună în piesa „Prestăm servicii artistice", în regia lui Chris Simion.
Diana și Dan repetă de zor, se întâlnesc la cafele în Centrul Vechi, asta spre deosebire de un alt cuplu celebru care, așa cum Click! a anunțat în premieră, nu se mai suportă nici măcar pe aceeași scenă. Este vorba despre Andreea Bălan și Keo.