Din cauza unui prieten special, Cornel Ilie a ajuns la spital. Află ce s-a întâmplat!

11 martie 2013 16:00   Actualitate
Ultima actualizare:

"Din instinct, din reflex, nu știu de ce, s-a întors, m-a mușcat de genunchi și după aceea i-a părut foarte rău. Puteam să vad chestia asta, puteam să simt, se tot gudura pe lângă mine, se lipea de mine, să nu ma supăr. A trebuit să merg la doctor, dar am rămas prieteni foarte buni. Eu n-am păstrat nicio ranchiună, iar el a fost primul care a lăsat de la el, în toată relația asta dintre noi doi."

Cornel Ilie a povestit întâmplarea ca parte din campania de susținere a noului film al lui Adrian Sitaru, "Domestic", care are printre personaje un iepure, un porumbel, o găină, un câine și o pisică. Liderul trupei VUNK nu este doar un mare iubitor de animale, ci și un pasionat cinefil și un mai vechi colaborator al lui Adrian Sitaru, el realizând coloana sonoră a filmului "Pescuit sportiv."

"Pe Adi l-am cunoscut când m-a invitat să joc un rol în serialul pe care-l regiza pe AcasaTV, în 2006 și am rămas prieteni. Am avut bucuria să simt puțin din cel mai mare vis al meu, să scriu muzica de film și am scris coloana sonoră pentru scurt-metrajul foarte premiat, "Valuri" și la lung-metrajul "Pescuit sportiv", și acesta la fel de premiat. Abia aștept să văd si "Domestic" din scaunul de spectator, de această data, în special datorită subiectului care sta la baza scenariului", spune Cornel Ilie.

"Domestic" este cel de-al treilea lung metraj al lui Adrian Sitaru, îi are în distribuție pe Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Clara Vodă și Ioana Flora și va avea premiera în România la 22 martie.

Mai multe