Din cioban, «monstru» în Germania
Florin Moldovan, un cioban originar din comuna braşoveană Mândra, a plecat în Germania la sfârşitul lunii februarie, împreună cu un alt prieten din copilărie, Eugen Gunea.
S-au angajat amândoi ca şi curieri de presă. Într-o dimineaţă, în timp ce vindea ziare din uşă în uşă, Florin a nimerit la o locuinţă în care, Janine, o fetiţă de 11 ani era singură.
A intrat peste ea în casă şi a violat-o cu sălbăticie minute în şir. A plecat apoi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cu ultimele puteri, Janine şi-a sunat mama care era la serviciu.
Îngrozită, femeia a anunţat imediat poliţia care l-a prins pe Florin în numai câteva ore. S-au folosit de câinii poliţişti care imediat i-au dat de urmă după mirosul lăsat de acesta pe hainele şi corpul micuţei.
Câinii s-au oprit iniţial la Eugen Gunea, prietenul violatorului, însă acesta le-a povestit anchetatorilor că Florin Moldovan este cel care a venit acasă murdar de sânge.
Vecinii din Braşov ai lui Florin spun că tânărul a mai încercat să violeze o fată de 13 ani în localitatea natală. „A intrat pe geam în casa ei şi a încercat să o convingă să se culce cu el, dar nu a obligat-o până la urmă. Eu îl omoram dacă era vorba de fata mea", a spus Alexandru Ruxandra.
Florin Moldovan şi-a recunoscut fapta încă de la început, spunând că a fost un gest spontan. Copila violată urmează acum un tratament psihiatric intensiv pentru a trece peste trauma suferită.
Conform legii germane, Florin Moldovan riscă o pedeapsă cu închisoarea de 15 ani, însă intră şi sub incidenţa unui act legislativ mai tolerant cu tinerii, conform căruia ar putea fi condamnat la doar 10 ani.