Dinamo nu poate scăpa de Bonetti
6 octombrie 2009 4:43
Actualitate
Ultima actualizare:
"Am discutat cu domnul Badea, dar nu ne-am înţeles. Urmează să ne mai întâlnim şi marţi pentru a pune la punct toate detaliile", a spus Bonetti, care a stat aproximativ o oră la sediul uneia dintre firmele lui Nicolae Badea pentru a discuta despre încetarea contractului.
Italianul le cere oficialilor formaţiei din Ştefan cel Mare restanţe financiare provenite din salariu şi prime de joc.
Tehnicianul italian Dario Bonetti a fost demis, sâmbătă, din funcţia de antrenor principal al lui Dinamo, iar locul său a fost luat de secundul Ion Marin. De altfel, acesta a debutat în partida cu Pandurii Tg. Jiu, scor 1-1, din etapa a 9-a a Ligii I.