Dintre toţi, Diaconescu a plătit-o numai pe Oana Zăvoranu! «Aprecierea lui este reală»

25 ianuarie 2013 8:02   Actualitate
Ultima actualizare:

Iar Oana Zăvoranu, care a fost prezentă la masa lui Diaconescu multă vreme, a vorbit deschis despre experienţa pe care a avut-o la OTV.

“Dan Diaconescu este una din febleţile mele. Eu am avut două emisiuni superbe la OTV. Sunt singura persoană pe care Dan Diaconescu a plătit-o, semn că aprecierea lui este reală.

Pentru mine Dan Diaconescu a fost un mentor. Eu am încercat să „fur” meserie de la el. Pentru el am plecat de la o altă televiziune. Vă spun sincer, am suferit când l-am văzut cu catuşele la mâini.

Mi-a făcut rău să îl văd cu cătuşe, Dan este un om extraordinar! Eu sunt alături de Dan, cu sufletul şi cu orice are el nevoie pentru că acest om mi-a arătat că ma respectă”

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a ridicat licenţa de emisie SC OCRAM Televiziune SRL pentru postul Oglinda TV (OTV). Decizia, luată în unanimitate de membrii Consiliului, intră în vigoare de la momentul informării postului de către CNA.

Membrii CNA au invocat mai multe „abuzuri” ale acestui post şi faptul că aşa ”spune legea” , care prevede că dacă amenzile nu sunt plătite, licenţa este retrasă.

 Decizia CNA de azi a fost luată cu unanimitate. Decizia intra în vigoare în momentul comunicarii ei.

 Consiliul decisese de trei ori succesiv, în primăvara anului trecut, înjumătăţirea perioadei de licenţă pentru OTV, din cauza publicităţii politice difuzate de post.

Deciziile respective ar fi dus la încetarea licenţei - care se incheie oficial în martie- încă de la începutul verii, dar ele au fost suspendate în urma unor intervenţii în Instanta ale Ocram, societate intrată, între timp, în insolvenţă.

Mai multe