Dinu Gheorghe: "CCA nu ia măsuri unitare"

6 august 2010 6:02   Actualitate
Ultima actualizare:

Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat că va solicita Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) ca greşelile arbitrilor să fie tratate la fel indiferent de numele echipei care a fost favorizată.

"De CFR se vorbeşte de câţiva ani că este favorizată, Steaua e mai nouă în domeniu, ca să spun aşa. Îmi e greu să spun dacă e aşa sau nu, au fost doar două etape. Drăgănescu, de la meciul CFR cu Victoria Brăneşti, din punctul meu de vedere nu se prea pricepe, de aceea face erori. La Onicaş (n.r. - meciul Steaua - Universitatea Craiova), însă e o greşeală umană. Nu cred că avea de ce să facă intenţionat acea greşeală. Mi se pare însă anormal că CCA nu ia măsuri unitare. Noi cerem ca greşelile arbitrilor, pe care le considerăm umane, să fie tratate la fel, indiferent de echipa favorizată. Dacă un arbitru greşeşte în favoarea CFR-ului, să fie tratat la fel ca unul care greşeşte în favoarea Brăneştiului. Şi atunci, dacă se va ajunge aici, vor dispare foarte multe din acuzaţiile care sunt acum", a spus oficialul rapidist.

Dinu Gheorghe susţine că Rapid va fi în acest sezon o echipă pragmatică şi că nu se va mai repeta situaţia din ediţia trecută a Ligii I când a primit 38 de goluri.

"Ne-ar fi plăcut să fim şi noi în cupele europene, dar ce a fost, a fost. Important este ca anul acesta să reuşim calificarea. O să fim o echipă pragmatică. Rapid nu va mai primi niciodată 37-38 de goluri într-un campionat. Bine ar fi ca Dinamo şi Timişoara să meargă mai departe în Liga Europa, să aducă puncte pentru România. Pentru că există riscul ca în următorii ani echipa campioană să nu se mai califice direct în grupele Ligii Campionilor", a adăugat el.

Mai multe