Directorul Blue Air: Compania va continua să opereze

9 octombrie 2010 17:13   Actualitate
Ultima actualizare:

Blue Air va face toate demersurile juridice împotriva acelora care i-au atacat imaginea, au avertizat reprezentanţii companiei.

De altfel, Blue Air a lansat vineri programul de vară pentru 2011, care cuprinde peste un milion de bilete, din care s-au vândut într-o singură zi aproape jumătate, în valoare de peste 700.000 euro, transmite Mediafax.

Pe de altă parte, Gheorghe Răcaru a explicat că restructurarea companiei este realizată în proporţie de 75%, iar în această lună vor mai fi închiriate două-trei avioane.

Pe aceeaşi temă:

Blue Air intră în insolvenţă pentru datorii de 200.000 de euro

Mai multe