Directorul Conservatorului din Paris, cercetat pentru imagini porno cu copii

5 decembrie 2009 13:01   Actualitate
Ultima actualizare:

Dumay, 53 de ani, urmează să compară la 22 ianuarie în faţa tribunalului corecţional din Versailles, din vestul Parisului. El este bănuit că a descărcat intenţionat pe calculatorul său imagini cu caracter pornografic, care aveau în prim plan copii şi adolscenţi, potrivit aceleiaşi surse.

Arestat la începutul săptămânii de la domiciliul său din Paris, Pascal Dumay a fost prezentat Parchetului din Versailles miercuri, de unde a fost eliberat după ce a fost plasat sub control judiciar, având interdicţie de a intra în contact cu minori, potrivit aceleiaşi surse judiciare.

Anchetatorii l-au arestat pe directorul Conservatorului naţional din Paris în urma acţiunilor de rutină de control desfăşurate pe internet de jandarmi, a mai afirmat sursa judiciară.

Ancheta a început în luna februarie, când jandarmii însărcinaţi cu controlarea internetului au descoperit că un utilizator de internet francez descărca imagini ilegale pe calculatorul său de pe un site belgian.

Pascal Dumay, pianist, a fost numit la sfârşitul lunii august director al Conservatorului naţional superior de muzică şi dans din Paris (CNSMD). El s-a pregătit, la rândul său, la CNSMD, unde a obţinut primele premii pentru pian şi muzica de cameră. După cariera de solist, el a condus diverse instituţii: el a fost în special directorul programului de muzică la Radio France (1996-2000) şi preşedinte al Orchestrei tinerilor francezi, din 1995 până în 2001.

Mai multe