Directorul unui important grup petrolier a murit într-un accident aviatic

21 octombrie 2014 9:50   Actualitate
Ultima actualizare:

Un avion în care se afla directorul general al grupului petrolier francez Total, Christophe de Margerie, şi alte trei persoane s-a prăbuşit luni seara pe Aeroportul Vnukovo din Moscova, provocând moartea persoanelor aflate la bord, au anunţat surse, citate de agenţia rusă Tass.

Avionul privat de tip Falcon 50 urma să efectueze cursa Moscova - Paris, însă s-a prăbuşit la ora locală 23.58 (22.58, ora României), pe aeroportul Vnukovo, după ce ar fi intrat în coliziune cu o maşină de deszăpezit, a declarat reprezentantul Comitetului rus pentru investigaţii în domeniul transportului, Tatiana Morozova, conform Mediafax.

"În urma coliziunii, au murit patru persoane. Au fost găsite cadavrele lor", a precizat Morozova.

Forţele ruse au fost deschis o anchetă penală în legătură cu acest accident, a adăugat sursa citată.

O sursă din domeniul transportului aerian a declarat pentru agenţia Tass că în acest accident a murit directorul general al companiei franceze Total.

Grupul Total a refuzat că comenteze informaţiile privind decesul lui Christophe de Margerie, însă reprezentantul oficial al Aeroportului Vnukovo, Elena Krîlova, a confirmat că trei membri ai echipajului şi directorul grupului Total au murit în acest accident, relatează agenţia RIA Novosti.

Aeroportul din Vnukovo este unul din cele aeroporturi internaţionale din Moscova. Situat în sud-vestul capitalei ruse, el dispune, de asemenea, de un terminal pentru zboruri de afaceri.

Christophe de Margerie a început să lucreze la compania Total în 1974, la departamentul de finante, iar în 2007, a fost numit director. Compania Total e a treia ca mărime din Europa.

Mai multe