Divorţează Giulia Anghelescu de Vlad Huidu? Ce spun părinţii celor doi
De când şi-au petrecut minivacanţa de 1 Mai fiecare după propriile pofte, Giulia şi Vlad Huidu au ridicat suspiciuni asupra mariajului lor. Dacă părinţii celor doi motivează această alegere ca fiind ceva normal într-un cuplu modern, persoane din anturajul Giuliei susţin că în căminul cântăreţei nu mai domneşte de ceva vreme armonia.
Deşi vacanţa de 1 Mai ar fi fost un prilej bun de a petrece mai mult timp în compania persoanelor dragi, iată că nu este şi cazul soţilor Huidu. Cei doi şi-au petrecut câteva zile pe litoralul românesc, însă separat, scrie www.ziarulring.ro.
Ea - cu prietenele, cu maşina, în Mamaia, el - cu prietenii, pe motor, la Vama Veche. De-a lungul timpului, relaţia lor a întâmpinat mai multe hopuri şi se pare că nici acum lucrurile nu sunt tocmai roz.
Întrebată dacă este adevărat că ea şi soţul ei se află într-un impas, fără a pronunţa cuvântul despărţire, cântăreaţa s-a rezumat în a preciza că au luat o mică pauză: "Este adevărat că eu şi Vlad am petrecut separat vacanţa de 1 Mai. El a fost cu prietenii lui, iar eu, cu prietenele mele. Când eram acolo, am decis că avem nevoie de o pauză, ca în orice cuplu", a afirmat Giulia.
Deşi cârcotaşii susţin că Giulia şi Vlad au ajuns, din nou, într-un moment de cotitură, tatăl artistei, Tatian Anghelescu, ne-a asigurat că fiica şi ginerele lui au o relaţie excelentă şi nici vorbă de divorţ. Mai mult, bărbatul explică şi semnificaţia cuvântului "pauză", dar şi episodul în care Vlad a fost surprins, la mare, cu o femeie pe motor.
"Astea sunt nişte prostii! Chiar am râs cu Vlad de reportajele lor. S-a făcut un reportaj cu o fată pe motor... era soţia partenerului său de afaceri. Nu e niciun fel de problemă. Ei sunt bine mersi. Declaraţia fiicei mele a fost interpretată...
Ei s-au înţeles foarte bine şi când au fost despărţiţi. Sunt o familie modernă, Vlad iese cu băieţii, ea - cu fetele, e normal. La asta s-a referit! Nu mă interesează chestiile astea. Ei sunt o familie fericită şi chiar foarte mişto", ne-a dezvăluit tatăl artistei.
Socrul cântăreţei, Florin Huidu a negat că fiullui şi Giulia ar avea probleme în cuplu.
Extrem de discretă în privinţa vieţii personale, contactată telefonic, Giulia nu a dorit să comenteze absolut nimic despre aşa-zisul "moment de respiro". Apropiaţii ei au confirmat, pentru "Ring", că Giuliei nu îi place să iasă în evidenţă cu scandaluri, însă e adevărat că în relaţia ei nu domneşte armonia. Ba, din contră, în ultima perioadă, cei doi au avut parte de neînţelegeri în care, vrând-nevrând, au ajuns să discute despre un divorţ rapid, la notar. Rămâne de văzut dacă vor acţiona la nervi şi vor depune actele de divorţ.
Citeşte şi:
Giulia Anghelescu şi Vlad Huidu, în impas. Vom asista la încă un divorţ în lumea mondenă?