Doi bărbaţi, printre care un jandarm, şi-au pierdut viaţa azi noapte într-un grav accident
Alte trei persoane aflate în cele două maşini implicate în accident au ajuns în stare gravă la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean din Arad . Cele duă maşini implicate în accident au fost distruse în proporţie de 90 la sută.
UPDATE Ciocnire între bolizi pe DN7, la intrarea în oraşul Nădlac
Accidentul a avut loc pe drumul judeţean Arad-Şiria, în apropierea localităţii Horia. Din câte se pare, din cauza vitezei neadaptate la carosabilul umed, maşina condusă de jandarm, care venea spre Arad, a ajuns pe contrasens, unde a intrat din plin într-un autoturism în care se aflau două persoane.
Cele două maşini s-au izbit frontal, iar impactul a fost atât de puternic încât maşinile au fost aruncate în afara părţii carosasbile, iar maşina condusă de jandarm s-a întors cu roţile în sus.
Pentru a scoate victimele dintre mormanele de fier rezultate din cele două maşini distruse a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad .
Şoferii celor două maşini au decedat pe loc, iar celelalte trei persoane au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean din Arad , în stare gravă, cu trei ambulanţe ajunse la faţa locului.
Un autocar cu 70 de pasageri a aşteaptat 14 ore, la Arad, să-și continue drumul
“Din primele cercetări, cauza pentru producerea accidentului a fost viteza neadaptată la condiţiile de drum umed”, a declarat subinspector Doru Ivan, SPR Arad. Din cauza accidentului, traficul pe drumul judeţean Arad-Şiria a fost blocat aproximativ 30 de minute.