Doi fraţi, acuzaţi de uciderea unui miner din Gorj

7 septembrie 2009 18:21   Actualitate
Ultima actualizare:

Doi fraţi din comuna gorjeană Bâlteni, între care un adolescent de 16 ani, au fost reţinuţi, în noaptea de duminică spre luni, fiind principalii suspecţi în cazul morţii unui miner al cărui cadavru a fost găsit într-un canal din localitate, transmite Mediafax.

Cristian Păsărin, de 23 de ani, şi fratele său, de 16 ani, au fost audiaţi, duminică seară, timp de mai multe ore, de către autorităţi. Cei doi tineri sunt principalii suspecţi în cazul morţii unui miner din Bâlteni, Ionel Ceapă, de 41 de ani.

Cadavrul acestuia a fost găsit duminică într-un cămin de întreţinere a conductei care alimentează cu apă municipiul Craiova, din sursa Tismana, descoperirea fiind făcută la câteva zile de la dispariţia de acasă a minerului.

Bărbatul lucra la exploatarea minieră Peşteana şi rudele îl credeau plecat la Săcelu, la recuperare, cei care l-au căutat anterior nereuşind să îi dea de urmă.

O localnică a alertat autorităţile, duminică, după ce a simţit un miros puternic dinspre canal.

Mai multe