Doi poliţişti braşoveni, arestaţi pentru luare de mită
Potrivit oficililor Direcţiei Generale Anticorupţie existau informaţii că cei doi poliţişti cer bani celor care săvârşesc contravenţii pentru a nu le suspenda permisul şi a nu-i amenda.
Mai mult, informaţiile arătau că cei doi au un scenariu în care unul este poliţistul rău şi celălalt este poliţistul bun pentru a-i convinge pe şoferi să le dea bani.
Astfel, joi noapte, cei doi poliţişti au cerut bani de la doi ofiţeri sub acoperire ai DGA. Pentru aceeaşi contravenţie, respectiv nerespectarea culorii roşie a semaforului, agenţii de circulaţie au cerut unui ofiţer sub acoperire 300 de lei, iar celuilalt, un sfert de oră mai târziu, 400 de lei.
Cei doi poliţişti au fost reţinuţi de procurori şi prezentanţi instanţei, iar Tribunalul Braşov a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 10 zile, sub acuzaţiile de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.