Doi români, evacuaţi din China prin Berlin. Au fost aduși în țară și vor fi testați pentru coronavirus

9 februarie 2020 19:40   Actualitate
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi români care au fost evacuaţi din China la Berlin au fost aduşi în ţară duminică seară cu o aeronavă de tip C-27J Spartan aparţinând Forţelor Aeriene Române. Aceștia vor fi testaţi pentru coronavirus, după care vor rămâne încă 14 zile sub supraveghere medicală, anunţă Ministerul Sănătăţii.

”Doi cetăţeni români care se aflau în  Germania, la Berlin, au fost aduşi în ţară, în această seară. Cei doi cetăţeni au fost transportaţi din China în Germania prin intermediul unor zboruri medicale organizate în cadrul Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene”, anunţă Ministerul Sănătăţii.Starea de sănătate a celor doi bărbaţi este bună si nu sunt confirmaţi până în acest moment cu coronavirus, potrvit news.ro.”Cele două persoane sunt asimptomatice, sunt în curs de testare şi, conform procedurilor, vor rămâne încă 14 zile sub supraveghere medicală într - un spaţiu special destinat din Bucureşti, în care sunt respectate condiţiile de izolare”, precizează Ministerul Sănătăţii, care adaugă că va informa cu privire la starea de sănătate a celor doi cetăţeni.

”O aeronavă de tip C-27J Spartan aparţinând Forţelor Aeriene Române a efectuat duminică, 9 februarie, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, un zbor pe ruta Bucureşti – Berlin şi retur, pentru repatrierea a doi cetăţeni români provenind din regiunea Wuhan, China. Cei doi cetăţeni au fost transportaţi din China în Germania prin intermediul unor zboruri de evacuare medicală desfăşurate în cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă”, transmite MApN.

Aeronava, configurată pentru misiuni de evacuare medicală şi având instalată o cameră specială de izolare, a fost operată de un echipaj condus de comandorul Emil Tecuceanu şi a avut la bord o echipă medicală aparţinând SMURD Bucureşti.

Mai multe