Dorel Vişan, despre Geo Costiniu: «A avut o mare suferinţă care s-a dublat pentru că a fost părăsit»

12 noiembrie 2013 12:24   Actualitate
Ultima actualizare:

Dorel Vişan şi-a exprimat regretul cu privire la moartea actorului Geo Costiniu, care s-a stins din viaţă luni spre marţi noaptea.

Vişan a subliniat că boala de care a suferit Geo Costiniu şi despre care nu a vrut să vorbească a fost dublată şi de faptul că nu a mai avut roluri şi a fost uitat. Ultima apariţie pe scenă a actorului a fost în producţia "Machizul de Sade", din 2005, în regia lui Beatrice Rancea, la Teatrul Oden

"Din păcate un actor aşa de interesant ca el a avut o mare suferinţă şi suferinţa s-a dublat şi psihic pentru că a fost părăsit. Un artist când este părăsit nu mai are nicio şansă de a se întrema. Este trist că ne amintim despre el, şi nu numai despre el, ci despre toţi, numai după ce au murit. (...) Se pare că trăim într-o lume în care cultura şi educaţia nu contează" a declarat Dorel Vişan pentru Antena 3.

Geo Costiniu a murit luni spre marţi seară, la vârsta de 63 de ani. Pe parcursul carierei sale, el a jucat în numeroase piese ale Teatrului Oden. Ultimul său rol a fost în "Marchizul de Sade" (2005), în regia lui Beatrice Rancea.

A debutat în filme în anul 1972, în pelicula "Paraşutiştii", de Dinu Cocea. În 1978,  a jucat în filmul lui Timotei Ursu "Septembrie", o poveste de dragoste care l-a făcut celebru în rândul spectatorilor.

Marile iubiri ale lui Geo Costiniu: «Am avut cinci neveste, de toate m-am îndrăgostit»

Ion Dichiseanu îşi aminteşte de Geo Costiniu: «Avea un farmec deosebit»

Mai multe