Dragă Adi Mutu,

Când credeam că ai scăpat şi ţi-au rămas în taşcă cele 17 milioane de euro - Doamne, ce sumă ameţitoare! - iată că a căzut ghilotina: trebuie să plăteşti la Chelsea, milionarului iudeo-rus, această colosală sumă.

Bani pe care un om normal, oricât de harnic şi de muncitor ar fi, nu o poate strânge într-o viaţă normală. De unde ţi se trage, se ştie: de la viaţa dezechilibrată, dezordonată pe care ai dus-o : droguri, femei uşoare sugătoare, storcătoare de energii, nopţi pierdute, chefuri înainte şi după meciurile naţionalei, indiferent de rezultat; de la frivolitaea cu care ai luat marile valori etice, ale vieţii: prietenia, căsnicia, anturajul, mediul în care evoluezi.

Tu ai sfidat toate astea cu talentul tău imens, care mă face să cred că Pronia a greşit aderesa când ţi l-a ursit şi ţi l-a dat; nu meritai acest talent care, iată, nu prea mai e, dispare, se atrofiază, se punctiformizează şi rămâi cu pieptu-n vânt şi cu vânt în buzunare!

Nu ştiu câtă morală îţi mai trebuie; dacă nu, de-acum noroc. Numai că sunt multe locurile unde trebuie să-l ai cu tine. Mai ales pe la curţile europene.

Adi, nu cred că se va termina aşa, nu pot să cred, parcă toate necazurile se abat asupra noastră, a românilor, dar - nu e cazul să repet - aici necazul ţi l-ai creat singur.

Şi la urma-urmei, tu chiar crezi că e o soluţie să te refugiezi în ţara de baştină a soţiei tale, să stai la mâna ei, a conaţionalilor ei şi a poliţiei locale.

Şi spune-mi mie sincer, ai să rezişti tu acolo, în Sud-America, tot restul vieţii? N-o să ţi se facă ţie dor de o escapadă la Monte Carlo, Novi Sad sau măcar la "Doi cocoşi"? Dă-mi voie să mă îndoiesc ca trestia-n furtună.

Altfel, mult noroc. Chiar îţi trebuie!

George Stanca