Dragă Oana Zăvoranu,
Regret că am să-ţi scriu imediat după sărbătoarea numelui tău, bănuiesc că Oana vine de la Ioana, o scrisoare deloc agreabilă. Eşti rea. Peste poate.
Otrăvoasă, Oana. Scorpie. Pârjoleşti în jur, arzi sate de suflete, eşti crudă, ai bucurii malefice, diabolice. Tu ţii mai mult de Satana decât de Domnul.
Eşti construită din orgolii nemărginite, vanitatea-vanităţii, deşertăciunea-deşertăciunii, pustia-pustiilor, văzduhul-văzduhului în sufletu-ţi! Mă sperii.
Te-a făcut D-zeu frumoasă, armonioasă, superbă şi la sfârşit, probabil întrerupt din lucrare de cine ştie ce găinar de sfânt, a uitat să-ţi dea şi sufletul acela care se potrivea chipului.
Uitând, întrerupt, a găsit prin magaziile cerului un suflet diabolic, infernal.Şi ţi l-a pus. Eşti un rateu al Creatorului, un diavol cu chip angelic. Căci, este dincolo de elementul omenesc şi de cel creştinesc reacţia ta sălbatică, de nevertebrată, la accidentul lui Huidu! Nu al lui musai, ci al unui om.
Cum să vorbeşti aşa, Oana?! Să nu te bucuri că un om NU a murit? Tu eşti pâgână? Tu când te duci la biserică, te rogi Necuratului? O creştină s-ar fi dus la biserică, să se roage şi să aprindă o lumânare pentru salvarea aproapelui.
Care, ce ţi-a făcut? Ţi-a umplut orgoliul de muci? A tras în tine cu revolverul şi nu te-a nimerit? Te-a atacat cu buldozerul, ţi-a tras pământul de sub tălpi să cazi în prăpastie, ce? A făcut nişte glume. Unele reuşite, la adresa aerelor, ifoselor şi damfurilor pe care le-ai mai emis public.
A dat cu gura, ca şi tine, a emis vorbe, ca şi tine. Ştiu că şi o vorbă poate omorî, dar era vorba de divertisment, nu de turnătorie la Secu, delaţiune la KGB. Eşti într-o mare ceaţă.
Nu-s profet dar, Oana, te-a orbit răutatea şi nu te văd terminând decât mai rău decât l-a încercat Pronia pe Huidu. Căci, la rău, Dumnezeu dă şi mai rău. Ca să nu zic că-şi mai bagă coada şi Ăla care te adoră.
Stric tastatura dacă-ţi spun ce ai de făcut: să fii bună creştină, iertătoare. Ca Teo, Bendeac, ca tăcerea lui Badea, întru budismul lui. Dar, ce zic eu!? Când tu te-ai dezis de aceea care te-a ţinut în pântec şi ţi-a dat viaţă. Mama ta! Cum, Dracu, să mai ierţi un străin? Ce naiv pot fi!
De Noul An şi de ziua Sfîntului tău, care a fost acum câteva zile, dacă mai ai un sfânt, în speranţa - palidă, recunosc - a spălării răului din suflet, îţi urez, nu îţi urăsc, La mulţi ani!
P.S. M-am gândit mult dacă să-ţi scriu, mai ales după ce ţi-am auzit/vizionat ultima producţie. Acolo eşti tu, frumoasă şi adevărată!
George Stanca