Dragoş Dolănescu: «Ionuţ a scos casa lui tata la licitaţie»
După trei ani de stat prin tribunale, fraţii Dolănescu au aflat ieri sentinţa. A luat sfârşit războiul pentru avere pe care cei doi l-au pornit de când tată lor, celebrul Ion Dolănescu, a încetat din viaţă. Totuşi, se pare că Ionuţ nu e mulţumit de preţul care s-a pus pe casa regretatului artist şi a cerut scoaterea proprietăţii din Caimatei la licitaţie.
Procesul pentru averea lui Ion Dolănescu s-a încheiat ieri, magistraţii stabilind valorile materiale ale bunurilor împărţite de fiii regretatului interpret de muzică populară. Astfel, terenurile de la Butimanu şi din Tunari precum şi casa de la Sinaia, proprietăţi care îi revin lui Dragoş, au fost evaluate la suma de 300.000 de euro, iar bunurile care i-ar reveni lui Ionuţ, drepturile de autor şi casa din Caimatei au fost estimate la 70.000 de euro, respectiv 685.000 de euro.
Deşi s-a bătut cu pumnii în piept şi a făcut poteci cu evaluatorii, susţinând că locuinţa părintelui are o valoare de numai 200.000 de euro, Ionuţ a fost consternat de decizia de ieri şi a hotărât să fie scoasă la licitaţie. „A lălăit atâţia ani «Casa părintească nu se vinde», iar acum fratele meu ce face? O vinde! Nu pot să cred că tata a muncit o viaţă, iar fiul lui risipeşte totul atât de uşor", a spus ieri, pentru Click!, Dragoş Dolănescu.
În ce priveşte drepturile de autor, marţi va avea loc pronunţarea, judecătorii urmând să hotărască cui revin sau în ce măsură le vor împărţi cei doi fraţi Dolănescu. Dragoş deja ştie ce va face cu acei bani: „Aş vrea să organizez un festival cu şi în numele tatălui meu şi voi sprijini copiii talentaţi, iar un teren îl voi dona Bisericii Ortodoxe, pentru a se construi o biserică, asta a fost dorinţa cea mai mare a tatălui meu", a mai spus Dragoş. Până la închiderea ediţiei Ionuţ Dolănescu nu a putut fi contactat.
Se luptă pentru avere de când a murit Ion Dolănescu
Ion Dolănescu a murit la 19 martie 2009. De atunci, fiii lui se războiesc pe tema averii. Ionuţ l-ar fi dat afară din casă pe Dragoş, iar acesta a susţinut că în casa în care a murit Dolănescu s-ar fi aflat cinci kilograme de aur şi peste un milion de euro „la saltea".
Procesul pentru moştenire a început la 15 septembrie 2009 şi de atunci cei doi băieţi ai maestrului n-au reuşit să găsească o cale de împăcare.