Drama solistei de muzică populară Maria Ghinea: cum a împuşcat-o soţul în cap
Problemele au început când el i-a impus să renunţe la carieră şi să facă numai ce îi dicta el. „Am băgat divorţ. El nu ştia să scrie şi să citească româneşte. M-a bătut în plină stradă până mi-am retras plângerea", a povestit cântăreaţa la Kanal D. „M-a lovit în prezenţa băiatului meu, a lui Alexandru, în nenumărate rânduri".
"Am fost cea de a noua nevastă a lui. Am aflat acest lucru după ce s-a terminat povestea asta. Am mai aflat că avea băieţi mai mari decât mine. Diferenţa de vârstă dintre noi era de 19 ani. M-a sunat fosta lui soţie şi mi-a spus: «Vreau să îţi dau un sfat. Nu vei mai scăpa din această relaţie decât moartă»", a dezvăluit interpreta.
„Am născut al doilea copil, pe Dragoş. În acel an am luat o bătaie cruntă. Alexandru avea 6-7 ani, s-a dus la mama mea şi i-a spus «Vino, cred că a omorât-o!» Acum băiatul are 24 de ani. I-am spus şefului de post că mă va omorî, că are un pistol, dar el mi-a zis că nu se poate băga, fiindcă legislaţia nu-i permite", a mărturisit artista.
„Eram datoare, nu aveam venituri, aveam datorii la bănci, aşa că m-am reangajat la o orchestră. El a avut o interdicţie pentru doi ani şi a fost trimis în ţara de origine. Am făcut 75 de drumuri în Iugoslavia cu cratiţa de sarmale, cu copiii după mine. Am fost o soţie devotată. Îmi spunea să rămân acolo, dar eu n-am vrut să rămân, m-am opus", a rememorat cântăreaţa.
„Era foarte gelos. Trebuia să plec cu orchestra într-un turneu în Irak. În dimineaţa aceea mi-a zis să nu mă mai duc nicăieri. Eram de acord, dar şi asta îl deranja. M-a prins de păr şi m-a tras înapoi. Aveam părul foarte lung. L-am văzut că din uşă se aşază în genunchi. Am crezut că s-a dus după o bâtă. A venit cu pistolul, s-a aşezat în faţa mea şi a tras", a retrăit ea coşmarul de atunci.
"A tras două gloanţe. Unul mi-a rămas în creier, altul m-a atins pe spate. M-a târât prin casă mai bine de o oră. Nu mai eram conştientă. Am fost o norocoasă că am tras capul şi că m-a pus cu orificiul rănii în jos. Am pierdut patru litri de sânge. Am avut o operaţie destul de grea, m-au operat o noapte întreagă. Am opt centimetri de lipsă osoasă. De aceea port breton, să nu se vadă", a mai povestit solista.
„S-a purtat cu mine sub orice critică la proces. A primit inţial 10 ani. Apoi i-au dat opt ani, din care i-au dat doar 5. A primit interdicţie definitivă în România. Nu m-a mai căutat, dar s-a întâmplat să-l sune pe Dragoş, i-a vorbit foarte urât despre mine. Copilul a fost categoric, el nu se aştepta şi l-a ameninţat şi pe el", a mai spus Maria Ghinea.