Draperie cu suport de lemn

5 decembrie 2009 17:07   Actualitate
Ultima actualizare:

Draperia cu suport de lemn dă o notă de căldură şi de rustic interioarelor. Marea diversitate de culori vă permite să alegeţi acest accesoriu în funcţie de decoraţiunile din casă. Montarea e foarte simplă. Suportul să fie solid fixat, unele draperii fiind foarte grele.

1. Suporţii de lemn pentru draperii au diferite lungimi. După ce aţi măsurat care e lungimea necesară (aveţi grijă să prevedeţi câţiva centimetri în plus de o parte şi de alta a ferestrei), marcaţi cu ajutorul unei crete axa longitudinală a barei de lemn.

2. Reperaţi în funcţie de lăţimea ferestrei locul în care trebuie date găuri pentru fixarea suporţilor. Daţi apoi găurile cu ajutorul bormaşinii. În timpul acestei operaţiuni trebuie să aveţi mare grijă să nu greşiţi găurirea.

3. Spaţiul cuprins între partea de deasupra a ferestrei şi plafon trebuie să fie suficient de larg pentru ca să se poată fixa bara şi suporţii pe perete. Reperaţi amplasamentul găurilor de fixare, ţinând cont de diametrul suporţilor. Orice greşeală poate duce la surprize neplăcute.

4. Pentru fixarea suporţilor de bară, prima etapă constă în practicarea găurilor. Asiguraţi-vă că diametrul şuruburilor este identic cu cel al elementelor în care sunt înfiletate. Dacă ansamblul acestora nu este bine fixat, nu va putea fi susţinută greutatea draperiei.

5. După fixarea suporţilor, asamblaţi celelalte elemente de lemn. Urmăriţi cu atenţie indicaţiile fabricantului, de care trebuie să vă îngrijiţi din start, să nu vă lipsească în momentul când cumpăraţi bara pentru draperie.

6. Dacă draperia dumneavoastră posedă un sistem de tragere, va trebui să prindeţi inelele în aşa fel încât acesta să funcţioneze. Fixaţi inelele la distanţe egale şi aveţi grijă ca acestea să se poată mişca de-a lungul barei.

Mai multe