Ducu Bertzi şi-a rupt chitara în timpul unui festival
Una dintre corzile chitarei lui Ducu Bertzi s-a rupt în timpul recitalului pe care artistul l-a dat, vineri seară, la Brăila, în deschiderea Festivalului Naţional de Folk 'Chira Chiralina'.
Chitara s-a defectat chiar după prima piesă pe care a cântat-o Ducu Bertzi, motiv pentru care artistul a rugat-o pe Alina Manole, cea care susţinuse un recital înaintea lui, să-i împrumute chitara ei, dar pentru că aceasta deja plecase a venit din sală Adrian Ivaniţchi şi i-a adus chitara sa.
'Ce m-aş face fără tine? Eşti o comoară la casa omului', i-a mulţumit Bertzi şi a continuat recitalul care a deschis cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Folk 'Chira Chiralina'.
'Puiu, să ştii că fac cinste. Să ştiţi că Puiu găteşte minunat. Puiu face un pui minunat', a spus Ducu Bertzi, în timp ce îşi acorda noua chitară.
'Acum am dat tot programul peste cap. Ce doriţi să mai cântăm?', s-a adresat Ducu Bertzi publicului amuzat de situaţie.
'Suflet fără chei', s-a auzit din sală.
Publicul a avut parte între timp de un moment deosebit, piesa 'Omul pădurii' cântată la vioară de Mihai Neniţă, cel care îl însoţeşte în ultima vreme în toate concertele pe Ducu Bertzi şi care a primit aplauze la scenă deschisă.
Au urmat alte voci cu 'Floare de colţ', 'Când s-o-mpărţit norocu', 'M-am îndrăgostit numai de ea', 'Săracă inima mea', moment în care artistul a intervenit şi a spus 'Gata! E suficient pentru spectacolul din seara asta'.
Ediţia de anul acesta reuneşte 20 de concurenţi din 13 judeţe, respectiv Iaşi, Argeş, Cluj, Bucureşti, Covasna, Suceava, Tulcea, Teleorman, Baia Mare, Bistriţa, Prahova, Vaslui, Bacău.