Ducu Darie, despre tatăl său: «Acum sunt liniştit, măcar nu se mai chinuieşte»

10 noiembrie 2012 11:16   Actualitate
Ultima actualizare:

Ducu Darie, fiul actorului Iurie Darie, le este recunoscător tuturor  celor care sunt alături de el şi de familia sa în aceste momente triste. Iurie Darie a murit vineri noaptea, după o lungă şi grea suferinţă.

„A fost o lumină în viaţa mea! Acum sunt liniştit, măcar nu se mai chinuieşte. Dar îl simt şi acum aproape, drăguţul de el", a spus regizorul Ducu Darie, fiul marelui actor, pentru adevarul.ro.

Potrivit fiului lui Iurie Darie, trupul neînsufleţit al actorului va fi depus, sâmbătă, la Teatrul de Comedie din Bucureşti. „Îmormântarea va avea loc, cel mai probabil, duminică, dar nu ştim încă la ce oră", a adăugat Ducu Darie.

La căpătâiul actorului a stat în permanență partenera sa, Anca Pandrea, și fiul acestuia, Ducu Darie. Actrița, sfâșiată de durere, nu-și poate conteni lacrimile. Suferința și oboseala se citește pe chipurile familiei îndurerate.

Mai multe