«Dumnezeu a permis poligamia pentru ca femeile să nu mai delireze»

8 ianuarie 2010 14:51   Actualitate
Ultima actualizare:

Noua credinţă este propăvăduită de Hatijah Aam, purtătoare de cuvânt al Ikhwan Poligamy Club. 'O femeie face o groază de scandal când se înfurie. Este despotică şi delirează. Cunoscându-i caracterul, Dumnezeu a permis poligamia pentru ca femeia să-şi stăpânească pornirile. Când un bărbat îşi ia a doua nevastă controlează pornirile cele dintâi şi face din ea o persoană mai bună. O femeie dominată de furie este mai periculoasă decât un tigru'.

Poligamia, alternativa la sexul liber

Hatijah ştie ce spune: este una dintre cele patru soţii ale fondatorului clubului Ashaari Muhammad, tată a 38 de copii. 'Când sunt tristă pentru că este cu cealaltă, soţul meu îmi aminteşte că această durere îmi este trimisă de Dumnezeu care îmi oferă o cale de ispăşire a păcatelor'. După 30 de ani de fericire intens împărtăşită, ea enumeră avantajele: 'Multe căsnicii monogame s-au destrămat din cauza adulterului. Poligamia este alternativa la sexul liber. Sunt bărbaţi care au nevoie de mai mult de o femeie".

Clubul deschis în Malayezia are deja o mie de membri (dintre care 700 femei) în Indonezia, Australia, Singapore, Thailanda şi Orientul Mijlociu. Organizaţia este de părere că dă o şansă şi mamelor necăsătorite, fostelor prostituate, femeilor prea în vârstă să se mai căsătorească sau bolnave de SIDA, între altele.

Clubul oferă pe de altă parte 40 de consilieri specializaţi şi cursuri la sfârşit de săptămână. 'Antrenamentul pentru o căsătorie poligamă de succes este mai dificil decât cel pentru a deveni medic', spune Hatijah. Conflictele de convieţuire vor fi rezolvate de un alt comitet de cinci femei şi cinci bărbaţi, cu Hatijah şi Ashaari printre ei. Dacă conflictele se agravează, se ridică problema divorţului.

Mai multe