După 3000 km au murit lângă casă
Majoritatea călătorilor dormeau la ora la care s-a produs accidentul.
"Bine că nu s-au lovit frontal, că muream cu toţii", a afirmat Adrian, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Alba Iulia, care a scăpat miraculos din autocarul lovit de tir.
"Autotractorul, condus de un şofer din Blaj, a intrat pe contrasens. A urmat un impact lateral cu autocarul care aducea români din Germania. Cele două autovehicule s-au răsturnat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, Iulia Haţegan.
Cele două femei, Ileana Grozav, de 50 de ani, şi fiica sa, Cristina Cârneală, de 32 de ani, erau din Sălişte, judeţul Sibiu, localitate aflată la 51 de kilometri de locul accidentului.
După ce a fost aruncat în şanţ, autocarul a mai mers aproape 100 de metri. Cele două femei aveau locuri chiar pe partea care s-a izbit de pământ. În spatele acestora, stătea băiatul femeii decedate, care a scăpat cu răni uşoare.
Cei trei se întorceau acasă de la cules de mere, din Germania, unde plecaseră în urmă cu 10 săptămâni ca să strângă bani de Sărbători.
Acasă, la Sălişte, a rămas soţul Ilenei, Bujor, iar la câţiva kilometri distanţă, la Săcel, cele două fetiţe ale Cristinei aşteptau şi ele cu sufletul la gură ca mama lor să se întoarcă plină de cadouri.
Mihai, cel care a mers în autocar alături de mama şi sora lui, i-a povestit tatălui că a trecut prin clipe de coşmar.
"E terminat săracul. Vă daţi seama să vezi cu ochii tăi că îţi moare mama şi sora. E foarte dureros", ne-a povestit Bujor Grozav, în timp ce s-a rezemat deznădăjduit de poarta casei pe care, în urmă cu două luni, şi-a văzut ieşind soţia pentru ultima dată.
Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte şase, grav rănite, au fost transportate la spitalele din Alba Iulia, Sebeş şi Orăştie