După şapte ani de relaţie, Elena Gheorghe s-a logodit!
1 august 2011 5:33
Actualitate
Ultima actualizare:
Elena Gheorghe şi Cornel Ene s-au logodit, duminică, la biserica din Clinceni. Slujba a fost oficializată de şase preoţi, printre care s-a aflat şi tatăl artistei, Gheorghe Gheorghe, scrie ADPM.
Naşii cuplului au fost Nicu Gheară şi soţia sa, Mihaela, iar la ceremonie a participat şi Codin Maticiuc.
Elena a purtat o rochie simplă, albă, creată de Mirela Diaconu, şi care a costat 1.500 de euro. Petrecerea a avut loc la un restaurant din Clinceni, iar nunta propriu-zisă va avea loc abia anul viitor.
Cântăreaţa are o relaţie cu muzicianul de mai bine de şapte ani. Cei doi sunt împreună de pe vremea când făceau parte din trupa Mandinga.