«După transplant, sunt frumos!»

25 iulie 2011 17:38   Actualitate
Ultima actualizare:

Robert a venit pe lume cu o boală gravă: talasemie majoră şi timp de 11 ani a făcut lunar transfuzii de sânge.

În decembrie 2010, echipa campaniei „Din inimă pentru copii" l-a ajutat pe copil să ajungă la clinica din Genoa pentru transplantul de celule stem. Intervenţia chirugicală a avut loc pe 3 decembrie 2010, transplnatul fiind un succes.

Acum Robert e bine şi aşteaptă cu nerăbdare să se întoarcă acasă pentru câteva zile. „Sunt fericit pentru că după transplant sunt frumos. Înainte, când eram bolnav, eram urât şi slab. Medicii mi-au dat voie să ies afară fără mască, o port numai în autobuz sau în magazine! Abia aştept să ajung acasă!Sper din toată inima să venim peste 3 săptămâni, fiindcă pe 24 - 25august vreau să dau şi eu nişte teste la şcoală, alături de colegii mei, ca să trec în clasa a VII-a. Nu vreau să pierd anul şcolar! Îmi e dor de toţi colegii, dar şi de frăţiorul meu, Alex!", ne-a spus Robi.

În prezent, Robi e internat în clinica Gaslini din Genoa, fiindcă săptămâna trecută el a fost diagnosticat cu zona zoster, o boală pe care medicii italieni se străduiesc să o vindece repede.

„Analizele mi-au ieşit bine! Sunt 8 luni de la transplant şi îmi e tare dor de casa mea", ne-a spus Robi. Mama lui e la capătul puterilor din cauza banilor. Alimentaţia lui Robert e scumpă, iar acasă o mai aşteaptă un copil.

Dacă cineva vrea să îl ajute pe Robi, poate depune bani pe numele lui în contul Fundaţiei Adevărul, deschis la BCR sucursala Tunari: RO09RNCB0286001133100003 - în lei

Mai multe