«După un singur casting m-au luat în telenovele!»

16 decembrie 2010 14:48   Actualitate
Ultima actualizare:

Numele ei este greu de pronunţat, dar figura îi este uşor remarcată. De câţiva ani iese în evidenţă în producţiile postului tv ACASĂ, aşa că nu puteam rata ocazia de a afla mai multe despre Majda Aboulumosha.

I-a fost greu unei fete "de culoare" să se afirme în showbiz-ul românesc? Iată o curiozitate la care Majda a răspuns cu plăcere...

CITEŞTE ŞI

Kamara, amorezat de Majda

Luciu, aşa îi dansezi din buric şi lui Zsolt?

Nicoleta Luciu va fi arăboaică în telenovela «Iubire şi onoare!»

Actriţele din «Iubire şi onoare», sexy în costume de baie arăbeşti

Majda e un nume frumos, dar ce probleme îţi creează?Sunt puţini cei care reuşesc să-mi pronunţe numele pentru prima dată când îl aud. Într-adevăr, numele meu se scrie într-un fel şi se pronunţă altfel. Aşa că e mai dificil pentru ceilalţi. Prenumele Majda e mai simplu, cu toate că şi el îmi face probleme. Oamenii nu-l reţin din prima.

Dar culoarea pielii ţi-a dat bătăi de cap?Doar când eram mai mică.

Care e cea mai mare calitate a ta?Naturaleţea.

Dar defectul?Sunt prea calculată câteodată şi un pic prea orgolioasă...

Cum ai ajuns în telenovelele postului tv ACASĂ?Am participat la un casting pentru concursul "În al 9-lea cer" şi de acolo am fost selectată să joc în televovele.

Ai iubit?Da. Numele lui este Jacques Yolo.

Nici el nu pare să aibă origini 100% româneşti. Aşadar, cum v-aţi cunoscut?Mamele noastre sunt prietene dinainte ca noi să venim pe lume. Cu toate astea, ne-am întâlnit pentru prima oară când eu aveam doi ani, iar el avea şapte. Imediat după revoluţie, eu am plecat în Turcia, el în Belgia. Apoi fiecare a ajuns pe unde a vrut Dumnezeu; a urmat o perioadă de douăzeci de ani în care nu am ştiut unul de celălalt. Anul trecut, cam pe vremea asta, prietena noastră Jeannette a ţinut neapărat să ne revedem. Eram convinsă că acea relaţie avea să rămână pur amicală. Se pare că m-am înşelat. Până la a forma un cuplu am fost ca şoarecele şi pisica, contrazicându-ne mai tot timpul. Am devenit prieteni, până la urmă, şi am ajuns să trăim aceeaşi poveste de dragoste. Tot ce-mi doresc este ca aceasta să aibă un final fericit.

Cum petreci, de obicei, Sărbătorile de Iarnă?Alături de familie. Îmi place să mă bucur de iarnă, de tot ce-mi oferă. Îmi lasă impresia că totul se învăluie în mister. Mă bucur până şi de crivăţ.

Care e sărbătoarea ta preferată?Nu am una anume. Îmi place să fac din fiecare zi o sărbătoare. Totuşi, dacă ar fi să aleg, cred că aş opta pentru Crăciun, pentru atmosfera ce o transmite: agitaţie, multe cadouri, colinde şi zăpadă.

Despre ea:

Provine din tată libanez şi mamă româncă, dar Majda este creştină 100%. Nu şi-a cunoscut tatăl biologic niciodată, şi nici fraţii şi surorile din partea acestuia. Chiar şi aşa, Majda are o familie fericită alături de mama ei şi de tatăl adoptiv...

* S-a născut la Ploieşti, la data de 14 octombrie 1987;* "M-am născut într-o familie de ordotocşi şi deţin aceeaşi religie. Îmi place să mă numesc creştină şi să caut adevărul în Biblie";

* Numele ei din buletin e Majda Sandra Aboulumosha;* A fost abandonată de tatăl biologic (de origine libaneză), în primele luni de viaţă. Acum, mama ei Ana (43 de ani) îşi împarte viaţa cu un alt băbat, Ayhan (47 de ani). Acesta din urmă a adoptat-o pe Majda;

* Are fraţi şi surori, din partea tatălui biologic: "Din păcate, nu-i cunosc";* Este studentă, în ultimul an, la Facultatea de Stiinte Economice, specializarea ECTS;

* Într-o perioadă se îngrăşase foarte mult: "Am ajuns la 86 de kg şi m-am speriat. Acum ţin dietă, fac mult sport şi am slăbit până la 63 de kg";* Îşi menţine uşor noua siluetă: "Pentru că nu sunt foarte pofticioasă";

* Prima experienţă în televiziune pentru Majda a fost în TVR, la o emisiune unde prezenta moda. Atunci avea doar 12 ani;* Îi place culoarea portocaliu, e dependentă de adrenalină, crede că atuul ei fizic e privirea, iar la hobby-uri enumeră dansul, pictura, sportul şi make-up-ul.

Mai multe