Durerea de cap, simptom frecvent al unei tumori cerebrale

2 februarie 2010 11:09   Actualitate
Ultima actualizare:

Ceea ce trebuie să ne alarmeze sunt durerile de cap accentuate, mai ales dimineaţa, şi cefaleea care se intensifică pe parcursul mai multor săptămâni. Durerea dată de tumori este însoţită frecvent şi de vărsături.

Sunt afectate şi funcţiile cognitive

De cele mai multe ori, o tumoare situată la nivelul creierului îşi poate anunţa prezenţa şi prin unele tulburări de vorbire şi de vedere, prin afectarea auzului, ameţeli, tulburări de comportament şi de personalitate, dar şi prin slăbirea capacităţii de concentrare, afectarea memoriei, convulsii, greaţă, somnolenţă şi prin paralizie facială.

În cazul în care tumoarea este situată în emisfera stângă a creierului, pacientul poate avea dificultăţi în a înţelege semnificaţia cuvintelor, iar dacă aceasta se află în partea dreaptă, bolnavului îi este greu să îşi coordoneze partea stângă a corpului.

Există cazuri când nu se manifestă

Tumorile benigne pot fi asimptomatice multă vreme, chiar şi ani, ele fiind detectate de cele mai multe ori în urma unui control de rutină. Chiar dacă sunt benigne, ele necesită un tratament adecvat, pentru că orice formaţiune la nivel cerebral, chiar şi necanceroasă, poate duce la apariţia unor complicaţii. Printre acestea, se numără presiunea intracraniană şi unele leziuni neurologice ireversibile, care pot pune viaţa în pericol.

Diagnostic cu ajutorul biopsiei craniene

Analiza PET/CT (tomografie pe bază de pozitroni) poate determina rapiditatea cu care cresc celulele tumorale, precum şi modul în care tumoarea răspunde la tratament.

Alte analize utile sunt tomografia com-puterizată simplă (CT), rezonanţa magnetică nucleară (RMN) şi electroencefalograma (EEG). Diagnosticul se pune după efectuarea biopsiei craniene, realizată sub anestezie.

Mai multe detalii, cititi in adevarul.ro

Mai multe