E dragoste mare! Turcul Tuncay Ozturk s-a mutat lângă Andreea Marin
Andreea Marin şi iubitul ei, fizioterapeutul turc Tuncay Ozturk, s-au întors din Turcia în cursul zilei de joi. Cei doi au fost urmăriţi de o echipă PRO TV, care i-a surprins în tandreţuri în avion, dar şi în timp ce mâncau îngheţată în aeroport.
Pe tot parcursul zborului, Andreea a ţinut capul pe umărul lui Tuncay
"Zâna" a stat câteva clipe de vorbă cu reporterul Happy Hour şi i-a mărturisit care sunt sentimentele ei pentru tânărul de origine turcă.
"Tuncay e un om care îmi face bine. Ne înţelegem bine. E firesc. Nici nu ne ferim exagerat, dar suntem mai rezervaţi pentru că familiile noastre nu trebuie să trăiască această nebunie mediactică", a spus aceasta.
Andreea şi Tuncay au mâncat împreună îngheţată, în aeroport
Andreea a dezvăluit şi faptul că Tuncay şi-a cumpărat un apartament în apropierea casei sale, pentru a petrece mai mult timp alături de ea.
"Mi-a făcut o surpriză şi şi-a luat un apartament în apropierea mea, la nici o sută de metri de mine", a declarat aceasta.