E OFICIAL: Kate Middleton este însărcinată! Prinţesa a fost dusă la spital cu greţuri
3 decembrie 2012 16:38
Actualitate
Ultima actualizare:
Prinţul William şi soţia lui, ducesa Catherine de Cambridge aşteaptă primul lor copil, informează BBC. Luni dimineaţă, prinţesa a acuzat o senzaţie de greaţă însoţită de vărsături.
A fost imediat dusă la spitalul King Edward VII, din centrul Londrei, unde în urma analizelor a reieşit că cei doi aşteaptă un moştenitor. Sarcina este în stadiu incipient, însă din cauză că prinţesa este extrem de slăbită din cauza programului încărcat din ultima vreme, medicii au fost nevoiţi să o interneze.
Ducesa de Cambridge urmează să se relaxeze o perioadă şi să se mai întremeze pentru a putea duce sarcina la bun sfârşit. Întreg Regatul Unit a primit cu aplauze vestea.