Ea este femeia tâlhărită în parcarea de la mall

12 noiembrie 2009 17:54   Actualitate
Ultima actualizare:

O simplă plimbare la mall s-a transformat pentru o mămică într-un adevărat calvar. Preţ de câteva minute, Alexandra a trăit, alături de băieţelul ei de numai un an şi trei luni, coşmarul vieţii. Au rămas în viaţă datorită tăriei de caracter a femeii care a negociat la sânge cu tâlharul.

Chiar dacă s-a trezit cu pistolul la tâmplă, Alexandra Vlagali, de 32 de ani, nu s-a pierdut cu firea.

Nefericita întâmplare s-a petrecut într-o seară obişnuită de duminică, în parcarea unui mall din cartierul bucureştean Vitan, când femeia voia să plece spre casă.

"Nu mai vreau să îmi aduc aminte clipele trăite. A fost groaznic!". Atât am reuşit să smulgem de la Alexandra.

Soţul ei, însă, ne-a spus întregul film al tâlhăriei. "După ce soţia mea a băgat în portbagaj căruciorul copilului a simţit că o ameninţă cineva cu un pistol.

S-au urcat în maşină, el în spatele şoferului, lângă băieţelul nostru, şi ea la volan. A

lexandra i-a dat cardurile şi telefonul pentru că acolo erau PIN-urile. Ca să scape teferi i-a zis să o încuie în maşină şi să plece.

Tâlharul a fost ascultător şi a plecat. După câteva minute, un paznic a văzut-o şi a sunat la Poliţie.

"Alexandra mi-a spus că îl văzuse de când a intrat în mall. L-a remarcat şi în parcare, dar nu i-a dat importanţă", ne-a spus Andrei, soţul victimei studentului tâlhar.

Andrei Vlagali, soţul victimei: "Cu mult curaj, soţia mea i-a spus să nu mai ţină pistolul spre copil că poate se descărca arma accidental."

Mai multe