Ea îi bate la fundul gol pe cei mai tari directori americani
Visează să joace într-un film la Hollywood, are 23 de ani şi a absolvit colegiul. Însă până atunci se „mulţumeşte” să câştige peste 300.000 de dolari pe an, bătându-i la fundul gol pe directorii de pe Wall Street, pe bancheri şi pe preşedinţii multinaţionalelor.
„Am încercat să mă angajez ca bucătar la unul dintre restaurantele din New York. Însă nu m-a angajat nimeni. În schimb, unul dintre bucătarii pe care îi vedem la televizor mi-a propus să îl... bat şi să îl umilesc.L-am refuzat iniţial şi timp de şase luni m-am dat peste cap să mă angajez. Apoi, am cedat şi mi-am zis că a venit vremea să fac nişte bani", a declarat Nia pentru NY Mag.
„Am trei porci. Putred de bogaţi toţi trei şi extrem de darnici. Îi bat de le sună apa în cap, îi umilesc şi îi violez. Pe Tim, de exemplu, care conduce un fond de investiţii de top din SUA, îl pun chiar să se violeze singur anal. Iar în ceea ce priveşte banii, nu e nici o problemă: îi storc efectiv", a povestit Nia, sub protecţia anonimatului.
Laţurile făcute de “Zeiţa Nia” au făcut-o celebră în rândul bogătaşilor americani amatori de sado-maso
Tânăra face între 3.000 şi 5.000 de dolari pe lună şi, când doreşte „vreun Mercedes sau o altă maşină, o cere şi în câteva zile o primeşte". Tânăra nu vrea să îşi schimbe meseria: „Am o colegă care câştigă un milion de dolari într-o lună. Eu vreau să ajung ca ea".
Click! spune
Practicanţii de sado-maso caută satisfacerea sexuală prin practici violente. Ei joacă rolul de sclavi exploataţi de o "dominatoare".
Majoritatea nu ajung să facă sex cu dominatoarea decât foarte rar, ei fiind satisfăcuţi doar de bătaia încasată. Pentru că majoritatea clienţilor sunt însuraţi, bătaia se execută cu beţe de bambus şi curele late pentru a nu le lăsa urme.
O partidă durează maximum opt ore şi minimum trei. Dominatoarea e expertă în laţuri şi legături speciale în care îşi imobilizează clienţii.