Editorial de George Stanca - Mediocruţ

3 octombrie 2009 17:24   Actualitate
Ultima actualizare:

Dar, a fost amăruie, cu un egal în deplasare al Stelei, şi un altul, al Urzicenilor, la Bucureşti. Total-ţară, cinci meciuri şi un gol dat. Adică un barometru care a arătat "mediocruţ".

Ca tot ce mişcă-n ţara asta, râul, banul... Băgând şi campiontul intestin în seamă, asistăm la reînvierea ideii de promovare a valorii autohtone, sub un clasic slogan liberal: „prin noi înşine".

S-a dus era importului de străini. Costă. Mă uit la braşoveni, care au dat marelui fotbal cel puţin două nume: Surdu, luat de Steaua, şi Roman; mă uit la Mediaş care mi se pare cea mai spectaculoasă echipă a începutului de campionat; mă uit la Ioniţă de la Rapid şi la resuscitarea talentatului Pele Buga.

Dar, estimp, dacă te uiţi la marile echipe angrenate prin trebile europene, te ia amarul: Dinamo e în colaps, caută antrenori, îşi blamează idolii merituoşi, scandal, degringoladă, neînţelegeri, venin, replici tăioase la şefi; conducere pluricefală; balauru' cu 7 capete, unde capul 1 se scuipă cu capul 5.

Doar, Urzicenii... La Steaua, Stoichiţă a readus liniştea, dar aici putina de scandal care e patronul, ţine fitilu-afară. La Timişoara, dezastru, 0-3 cu Dinamo Zagreb.

Mă sperii pentru ce va fi în deplasare, mai ales cu „suporterii" croaţi, naţionalişti, huligani de profesie, bine antrenaţi. Cine e prostul care zice că sportul încălzeşte relaţiile intrerumane?

Poate era pe vremea lui Buerebista. Lume strâmbă, monşer!

Mai multe