Ei au păzit nunta lui Cristi Tabără
Cine ar fi trecut sâmbătă seara pe străduţa din faţa hotelului Gonduzo din Odorheiu Secuiesc ar fi fost sigur că înăuntru se află cel puţin un şef de stat.
Trei domni la cravată, bine făcuţi, încadrau intrarea în clădire şi se asigurau că nu pătrunde nici musca, ca nu cumva să fie dotată cu vreo cameră de luat vederi.
Draperiile groase de la restaurantul de la parter erau trase, astfel încă de afară cu greu puteai distinge câteva siluete.
În acest cadru demn de filmele de spionaj a ales Cristi Tabără, 42 de ani, să facă petrecerea de nuntă cu aleasa inimii, Loredana Lascu, 25 de ani.
Vedeta a încercat până în ultimul moment să păstreze o discreţie totală asupra evenimentului. Click! a fost singurul cotidian central care a descoperit locaţia petrecerii.
Cununia religioasă s-a desfăşurat sâmbătă la prânz la biserica ortodoxă din staţiunea Praid. Apoi, nuntaşii s-au deplasat la restaurantul Gonduzo, porţile „ferecându-se" în spatele lor.
Reporterul Click! aflat pe urma mirilor a fost imediat „mirosit" de cei trei zdrahoni de la intrare.
Odată deconspirat, reporterul a încercat să obţină mai multe informaţii de la cei trei paznici dar singura dovadă că aceştia erau vii a fost o mişcare scurtă, dar energică, din cap.
Înăuntru, petrecerea era în toi. Casă de piatră, Cristi!
Acuzat că a pipăit o fetiţă de 12 ani
Cristi Tabără este implicat în cel mai mare scandal mediatic al anului.
El este acuzat de Alexandra Bodnaru, 12 ani, fiica fostei sale iubite, Alina Bodnaru, de abuz sexual.
În urmă cu două luni, Alexandra a povestit poliţiştilor cum ar fi fost pipăită, în luna mai a anului trecut, de cel cu care mama sa a avut o relaţie timp de şase ani.