Ei măsoară lătratul câinilor
Agenţii 007 şi 008 Matei şi Dobre, poliţiştii animalelor, au o nouă zi grea. Azi dau piept cu Lady, o femelă ciobănesc-mioritic care, potrivit reclamaţilor, nu se mai opreşte din lătrat.
Autorităţile din sectorul 1 sunt singurele din Capitală care fac astfel de controale.
„Am primit o sesizare că un ciobănesc mioritic, pe nume Lady, deranjează vecinii de pe strada Postelnicului", rezumă situaţia agentul Ştefan Matei.
Reporterii Click! i-au însoţit pe cei doi agenţi la intervenţie şi au văzut cum îşi împart sarcinile.
Unul vorbeşte cu proprietara animalului, iar celălalt cu reclamanţii. Poliţiştii au aparat de măsurat zgomotul, iar pentru a-i sancţiona pe proprietarii de animale, acesta trebuie să indice cel puţin 80 de decibeli.
Reclamanţii sunt surorile Georgescu, Rodica şi Gabriela, care locuiesc alături, la numărul 10.
„Suntem terorizate de acest câine. Nu poţi sta în curte de lătratul lui", spune Rodica.
Proprietara patrupedului, Roxana Andrei, încearcă să-l convingă pe celălalt agent că animalul e civilizat şi nu poluează fonic.
După două ore de parlamentări, poliţiştii îşi dau seama că animalul e bine tratat şi tăcut precum un peşte.
Agenţii au verificat seseizarea şi au convins pe vecini să-şi rezolve amiabil diferendul.
Dacă reclamaţia se va repeta, poliţiştii vor fi nevoiţi să aplice o amendă cuprinsă între 200 şi 1.200 de lei, dar cei sancţionaţi pot plăti jumătate din amenda minimă în 48 de ore.
Poliţiştii măsoară, la limita de proprietate, gălăgia produsă de câine