Ei sunt studenţii bunici
S-a pensionat după ce, ani buni din viaţă, a predat Limba şi literatura română elevilor de gimnaziu, în Constanţa. O lege specială i-a permis Cameliei Martinaş (60 de ani) să iasă mai repede din sistem, dar acest lucru nu a făcut decât să-i deschidă alte drumuri.
„M-am văzut fără obiectul muncii, creierul nu mai lucra la aceeaşi intensitate şi atunci m-am înscris la Universitatea Ecologică din Bucureşti, la cursuri de masaj, acupuntură şi tratament cu magneţi. Am terminat cursurile după un an, apoi m-am înscris la Medicină", povesteşte femeia. Este mai tot timpul pe drumuri, la cursuri şi laboratoare, dar îşi face timp şi pentru treburile casei, alături de copii, şi de cei trei nepoţi de 5, 8 şi 10 ani.
La 55 de ani, Marian Velescu face aproape zilnic naveta în Capitală, cu trenul, tocmai din Cucuieţi - Teleorman. Nu vrea să piardă nici o oră de curs la Universitatea de Arte Plastice, secţia Sculptură, chiar dacă, recunoaşte el, nu prea mai are ce învăţa la vârsta lui.
„Eu sculptez de mic copil şi am avut numeroase expoziţii până acum. Sunt profesori la facultate care nu au nici o lucrare. Ce să mă înveţe pe mine?!", mărturiseşte bărbatul zâmbind. S-a înscris la facultate dintr-un moft şi a promovat din prima examenul de admitere. „Învăţ din greu pentru o patalama, deşi nu ştiu la o să mă ajute", încheie sculptorul Marian Velescu.