El a îmbrăcat-o pe Flăcărica lui State Potcovarul

8 ianuarie 2010 15:40   Actualitate
Ultima actualizare:

V-au plăcut costumele din „Inimă de ţigan"? Meşterul Mircea Crăciun este cel care a făcut veşmintele „ţiganilor". El le-a îmbrăcat pe Flăcărica, Minodora şi Loredana.

Liniştit, fără o alură de mare artist, Mircea Crăciun are la activ o mulţime de colaborări cu televiziunile din România. ProTV, Acasă, Naţional TV, Antena 2 sau TVR Internaţional sunt doar câteva dintre televiziunile care i-au solicitat sprijinul în materie de recuzită vestimentară.

 „Cea mai importantă colaborare a mea este cu ProTV-ul. M-au contactat şi le-am împrumutat câteva costume de ţigănci pentru emisiunea «Dansez pentru tine»", îşi aminteşte meşterul. A urmat, la scurt timp, o solicitare de la realizatorii serialului „Inimă de ţigan", de pe acelaşi post de televiziune. „Asta după ce am participat la spectacolul «Inimă de ţigancă», pus în scenă de Florin Motoi, preşedintele Asociaţiei «Ghi Romano».

Acolo am dat vreo 15 costume", mai spune Mircea Crăciun. Hainele făcute de el au fost purtate de simpaticele personaje Flăcărica, nevasta lui State Potcovarul, de fiica acestora, Minodora, dar şi de cântăreaţa din telenovelă, interpretată de Loredana.

Vezi aici galerie FOTO de la lansarea filmului «State de Romania»

„Sunt mândru că mi-am văzut costumele acolo", spune nea Crăciun. O altă colaborare importantă pentru meşterul argintar este cea cu regizorul filmului „Şatra", Eugen Doga, pe care l-a consiliat în materie de vestimentaţie atunci când a realizat celebra peliculă.

Meşterul de etnie romă spune că trăieşte din pasiunea pentru croitorie încă de la 9 ani.

„Acum am 54 de ani şi încă mă mai ocup de confecţionarea şi recondiţionarea obiectelor de îmbrăcăminte", povesteşte artistul. Se plânge însă că nu prea mai are „material".

„Nu se mai găseşte bumbac românesc, dintr-ăla la 4,5 lei metrul. Acum lucrăm cu materiale din afară, mai scumpe şi mai slabe calitativ. Nu prea e bine pentru că eu merg pe autenticitate, vreau ca ţigăncile să aibă zestre adevărată", spune Mircea.

Citeşte şiState şi Flăcărica, pe copertele caietelorGheorghe Dinică a murit şi în serialul «State de România»

A făcut haine şi la «Dansez pentru tine»

Meşterul a avut o colaborare şi cu emisiunea „Dansez pentru tine".

În sezonul 4, Cristina Stoicescu a purtat la proba de dans ţigănesc haine făcute de Mircea Crăciun. „Cred că i-au purtat noroc", ne-a spus meşterul.

Cristina Stoicescu şi partenerul ei, Alex Yamasha, au câştigat marele premiu la vremea respectivă.

Mai multe