El ia şomaj de 53.160.000 lei

3 martie 2010 21:04   Actualitate
Ultima actualizare:

Locuieşte într-o vilă superbă din zona Trocadero, are o fiică studentă, un câine drăguţ şi un ajutor de şomaj de peste 53 de milioane de lei lunar! Acesta ar fi în câteva cuvinte Corneliu Pădurariu (54 de ani), şomerul cel mai invidiat din România.

Constănţeanul, de pro­fesie inginer electronist, a lucrat la Romtelecom din 1981, după absolvirea facultăţii, până-n 2009.

De prin anii '90 a devenit director şi pentru că anul trecut direcţia regională de la Constanţa s-a desfiinţat şi el a fost detaşat la Galaţi, apoi la Bucureşti, s-a decis să plece definitiv din Romtelecom, de comun acord cu angajatorul.

După ce a părăsit compania Romtelecom a intrat în industria hotelieră, dar s-a retras în două luni, din motive personale, aşa cum el însuşi mărturiseşte.

Din iunie 2009 primeşte o indemnizaţie de şomaj de 5.316 lei. Legislaţia în vigoare îi permite obţinerea ajutorului de şomaj timp de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire.

«Am această indemnizaţie pentru că am plătit. Nu ştiu dacă am cel mai mare şomaj din Constanţa sau din ţară, nu ştiu clasamentul şi să nu credeţi că-i o favoare asta!», ne-a declarat Corneliu Pădurariu. Fostul director al Romtelecom vrea să se lanseze în afaceri, în domeniul tehnic.

Citeşte şi:Statul nu mai încurajează firmele să angajeze şomeriArmata şi şomajul, calculate la pensieSpania: Cum se descurcă o familie de şomeri români?În Mehedinţi şi Vaslui, şomajul a ajuns la 13%

Iată ce trai luxos duce cel mai bogat şomer din România

Aşa se calculează şomajul

Indemnizaţia de şomaj reprezintă 75% din salariul minim pe economie, adică 450 de lei. Pe lângă această sumă, persoanele care au un stagiu de cotizare de peste trei ani, primesc în plus cotă parte din media salariului brut lunar pe ultimele 12 luni, astfel:

3 3% pentru persoanele cu stagiu de cotizare de cel puţin 3 ani;

3 5% pentru cele cu stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;

3 7% pentru persoanele cu stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani;

3 10% pentru cele care au un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani.

«Orice sumă e posibilă dacă s-a cotizat»

„Având în vedere această modalitate de calcul, orice sumă a indemnizaţiei de şomaj e posibilă, întrucât procentul de la stagiul de cotizare se adaugă asupra salariulului pe care şomerul l-a avut în ultima lună de muncă", ne-a explicat Elena Baboi, director la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Mai multe