El îl va înlocui pe Dorian Popa în «Pariu cu viaţa»?

30 septembrie 2012 16:51   Actualitate
Ultima actualizare:

E arătos nevoie-mare, face muzică şi, domnişoarelor, atenţie! Momentan, e singur! Mai mult, este şi modest, căci, deşi e un nepot de-al cântăreţului Ştefan Bănică jr., nu vrea să facă tam-tam cu asta, dimpotrivă!

Răzvan Bănică (20 de ani) a mai făcut parte din „ograda" celor de la PRO TV, pe când a jucat în serialele „Îngeraşii", „State de România" şi „Iubire şi onoare", iar acum va juca în serialul „Pariu cu viaţa".

Are toate calităţile ca să facă ravagii în rândul publicului feminin şi nu numai, aşa că mai-marii de la PRO TV l-au cooptat pe loc în echipa serialului „Pariu cu viaţa".

Dorian Popa a părăsit serialul de la PRO TV

Nepotul lui Ştefan Bănică jr. va începe curând seria filmărilor pentru această producţie şi urmează să cânte cu trupa LaLa Band.

Cum Dorian Popa, unul dintre actorii după care suspinau multe adolescente, a ales să se retragă din acest proiect invocând motive de sănătate, ne-a ajuns la urechi faptul că înlocuitorul acestuia e chiar Răzvan.

„E adevărat, am semnat cu PRO TV pentru un rol în «Pariu cu viaţa». Acum o lună şi jumătate am fost invitat la discuţii.

Încă nu ştiu exact ce rol voi juca, cert e că nu se pune problema să-l înlocuiesc pe Dorian. Eu nu am primit încă scenariile şi de aceea nu ştiu ce rol mi s-a pregătit, urmează să aflu", a declarat Răzvan, în exclusivitate pentru Click!

Acesta ne-a mai mărturisit că nu-i place să discute despre gradul de rudenie dintre el şi Bănică jr., ba chiar ar fi preferat să nu se afle, principala lui preocupare fiind aceea de a deveni un nume pe scena muzicală autohtonă prin propriile forţe, nu prin asocierea cu Bănică.

Răzvan a fondat trupa Stress Control, al cărei vocalist este.

„Eu şi Ştefan suntem rude, dar prefer să nu intru în detalii.

El va afla probabil la Crăciun despre distribuţia mea în serialul de la PRO TV, căci, fiind amândoi extrem de ocupaţi, abia atunci ne vom reîntâlni.

Momentan, am lansat prima piesă din carieră, «Buze», pe care chiar eu am compus-o", ne-a mai declarat el.

Până când începe filmările, Răzvan Bănică urmăreşte cu drag fiecare episod al serialului de la PRO TV, în fiecare luni, de la 20.30.

Mai multe