Elena Cârstea vrea să revină în România

23 septembrie 2009 18:30   Actualitate
Ultima actualizare:

A început numărătoarea inversă pentru Elena Cârstea (47 de ani). Solista va trece luni prin marea încercare a vieţii ei, fiind programată pentru operaţia de îndepărtare a anevrismului cerebral la spitalul Joe Dimaggio din Miami.

Solista îi are alături pe soţul, pe mama şi pe fiicele ei, însă, din ţară, îi ţine pumnii şi Cornel Verban, marea sa iubire.

„Am vorbit des cu Elena, dar şi cu mama ei. Este optimistă şi încrezătoare. Abia aşteaptă să se termine totul şi să revină în ţară. Vrea să se întoarcă în România pentru o vizită mai prelungită", a declarat pentru Click! muzicianul Cornel Verban, bărbatul care a rămas, peste ani, marea iubire a solistei.

„Elena are foarte mult curaj, dar, vă daţi seama că în sufletul ei se gândeşte şi la ce e mai rău. Oricum, după cum spun medicii, şansele de reuşită sunt de 80 la sută. Eu sunt sigur că va fi bine", ne-a mai spus Cornel Verban.

Mai multe